Conform procurorilor, în anul 2013, Constantin Cosmin Zamfir, pe fondul unor probleme financiare a luat hotărârea să o vândă pe sora sa, în vârstă de 14 ani, concubinei sale – Jana Elena Ostafe – contra sumei de 300 euro.
Bărbatul și concubina lui au păcălit-o pe fată, spunându-i că urmează să se deplaseze împreună cu inculpata Jana Elena Ostafe în vacanță în Turcia. În acest context, părinții fetei au dat o declarație notarială prin care și-au exprimat acordul ca fiica lor să se deplaseze în străinătate alături de Jana Elena Ostafe, „prilej cu care au primit suma de 300 euro”.
„După câteva zile, persoana vătămată și inculpata Ostafe Jana Elena au plecat în Turcia și au ajuns în orașul Bodrum, fiind întâmpinate la sosire de un cetățean turc, care le-a condus la un apartament închiriat. După ce s-au cazat, inculpata i-a comunicat persoanei vătămate faptul că a fost adusă în Turcia pentru a practica prostituția, fapt cu care minora nu a fost de acord, context în care a fost lovită cu palmele peste față de inculpata și amenințată că în cazul în care nu se supune îl va chema pe inculpatul Zamfir Constantin Cosmin să o oblige să practice prostituția. Sub imperiul stării de teamă persoana vătămată a acceptat să practice prostituția, sens în care inculpata Ostafe Jana Elena îi aducea clienți cu care persoana vătămată întreținea raporturi sexuale contra sumei de 100 euro pentru fiecare oră, iar toate sumele de bani erau încasate de către inculpată”, conform anchetatorilor.
Fata de 14 ani a fost obligată să practice prostituția în folosul Janei Ostafe timp de trei luni, până la data de 9 aprilie 2014, moment marcat de expirarea vizei de ședere pe teritoriul Turciei.
În acest dosar a fost arestat atât bărbatul, cât și concubina lui, în urma unei decizii a Tribunalului Olt.